Cel mai puternic gand care mi-a cucerit mintea in timpul filmului, a fost acela ca el a murit. ca filmul asta e neterminat, ca ar mai fi putut naste altele, ca ar fi ajutat colegii de generatie intr-o concurenta cu rezultate benefice din ce in ce mai vizbile. a plecat, rapit dintre noi, furat chiar de esenta personajelor traditionale din filmul lui. ultimul.
care este tema? eu am gasit mai multe: iubirea lui, devine a lor, trairile lui, devin ale lor, gandurile ei, devin ale lor, problema lor devine a noastra. si iubitul tareii asteia care poate deveni plecatul din tara asta.
subiectul este ultradezbatut, asa ca nu ocup spatiul cu el. vreu sa remarc altceva: stilul actorilor, modul lor liber d a juca. practic, in tot filmul nu gasesti un actor ingrosat in schita lui mai mult decat trebuie, asa cum suntem obisnuiti in cinematografia romaneasca. fiecare joaca natural, cursiv, replicle si gesturile curg flu, precum izoarele care curg spre implinirea marelui fluviu. nu simti vreo exagerare teatrala, personajele sunt cele pe care le intalnim la tara ieri, azi, maine. cel care la un moment dat il ia peste picior pe armand assante (care joaca peste ce a dat in filmele lui de categoria B ) am impresia ca este real. am mari dubii ca e chiar actor.
glumele sunt spuse din suflet, nu sunt vulgare, provoaca zambete prin conotatie, dar si un stil direct spus sincer. vulgaritatea este ponderata, in limitele normalului, nu zgaraie asa cum eram obisnuiti in alte filme.
california dreamin este plin de poezie (drumul ei cu americanul, insotiti doar de cel din shukar collective pare o calatorie mistica, rupta din real sau momentul cand ea invata engleza de la roman citind versurile piesei care da titlul filmului...). california dreamin este plin de drama istoriei Romaniei care ne urmareste ca un lant cu zale mari, gri, de la inceput pana la sfarsit. nu este ceva patetic, este ceva real, este ceva care ne ajuta sa intelegem mai bine acel sef de gara, un personaj antagonic jucat excelent de razvan vasilescu.
actorii tineri aduc in filmele regizorilor din ulrimul val (mitulescu, porumboiu, munteanu) un suflu definit, nou in cinematografia romaneasca si ne pot ajuta sa scapam de marotele "medeice" care bantuie patetic filmul romanesc.
sunetul, imaginea sunt peste medie, iar la un moment dat apare pe geamul unei camere de bloc un efect preferat al lui.
cele 2 ore si jumatate au trecut incredibil de usor. nu exista decat putine momente moarte care poate ar fi iesit la montajul final. pentru ca acest film ar fi trebuit sfarsit de el.
Cristian Nemescu a lasat asa insa, ultimul lui film. ca o dovada a crezului si sacrificului intru visul sau.
care este tema? eu am gasit mai multe: iubirea lui, devine a lor, trairile lui, devin ale lor, gandurile ei, devin ale lor, problema lor devine a noastra. si iubitul tareii asteia care poate deveni plecatul din tara asta.
subiectul este ultradezbatut, asa ca nu ocup spatiul cu el. vreu sa remarc altceva: stilul actorilor, modul lor liber d a juca. practic, in tot filmul nu gasesti un actor ingrosat in schita lui mai mult decat trebuie, asa cum suntem obisnuiti in cinematografia romaneasca. fiecare joaca natural, cursiv, replicle si gesturile curg flu, precum izoarele care curg spre implinirea marelui fluviu. nu simti vreo exagerare teatrala, personajele sunt cele pe care le intalnim la tara ieri, azi, maine. cel care la un moment dat il ia peste picior pe armand assante (care joaca peste ce a dat in filmele lui de categoria B ) am impresia ca este real. am mari dubii ca e chiar actor.
glumele sunt spuse din suflet, nu sunt vulgare, provoaca zambete prin conotatie, dar si un stil direct spus sincer. vulgaritatea este ponderata, in limitele normalului, nu zgaraie asa cum eram obisnuiti in alte filme.
california dreamin este plin de poezie (drumul ei cu americanul, insotiti doar de cel din shukar collective pare o calatorie mistica, rupta din real sau momentul cand ea invata engleza de la roman citind versurile piesei care da titlul filmului...). california dreamin este plin de drama istoriei Romaniei care ne urmareste ca un lant cu zale mari, gri, de la inceput pana la sfarsit. nu este ceva patetic, este ceva real, este ceva care ne ajuta sa intelegem mai bine acel sef de gara, un personaj antagonic jucat excelent de razvan vasilescu.
actorii tineri aduc in filmele regizorilor din ulrimul val (mitulescu, porumboiu, munteanu) un suflu definit, nou in cinematografia romaneasca si ne pot ajuta sa scapam de marotele "medeice" care bantuie patetic filmul romanesc.
sunetul, imaginea sunt peste medie, iar la un moment dat apare pe geamul unei camere de bloc un efect preferat al lui.
cele 2 ore si jumatate au trecut incredibil de usor. nu exista decat putine momente moarte care poate ar fi iesit la montajul final. pentru ca acest film ar fi trebuit sfarsit de el.
Cristian Nemescu a lasat asa insa, ultimul lui film. ca o dovada a crezului si sacrificului intru visul sau.
Postări
