Cubul de gheață

un pahar din material neutru
era umplut anemic
cu apa de foc
in care pluteau calme
vreo patru cristale
de gheață.
si lumea mea
se reducea
fara sorti de izbanda
spre tinta mainii
care era paharul.
juma' de drum,
atata a durat
sa las apa de foc
sa imi testeze limba.
paharul s-a intors la loc,
cristalele s-au ciocnit nervos.
vazusem ceva intr-unul din ele
ceva din mine
reflectat cu teama
sa nu supar si sa-l sfaram
cu o putere a mintii
sau cu o dantura falsa.
privind in cubul de gheață
ce avea curajul
sa imi deseneze ce vedea
departe, in mine,
am inteles ce ma tine viata,
ce asaza acum cuvinte
si nopti nedormite
intr-un traseu prin perne:
o flacara. intr-un cub de gheață.

Fata clovn

prin strigate din lupte
micii cavaleri
se ascund de mame
in spatele unor baloane.
arunca in ei cu coji
din defuncte banane.
mame aplauda
jocul nebun
clipa aceea nu le va fi luata!
perechi de ochi
reintalnesc alte perechi.
si zburda din nou
spre alte priviri.
mii de culori
cad din tavan si parca sar
din podea spre inimile lor.
si daca am fi sa cautam
exlicatii pentru bucuria
din sufletele si chipurile lor
nu are trebui sa incercam
sa o intrebam
pe fata clovn
cu ochi eterni
si zambet mistic.
ea se apropie de geam
si in dreptul propriului condens
isi desfasoara c-un deget
o pereche de aripi.
fata clovn a uitat sa planga;
si-a desenat o lacrima
pe obrazul unde a durut-o, demult,
o pereche de buze.

Intre dealuri

cani, in hartie,
hartie, in paie,
paie, in cutie,
cutie, in lada,
lada, in remorca.
remorca, pe pod,
podul, pe apa,
apa, in albie,
albia, intre dealuri,
dealurile, intre munti.
muntii, intre degetele tale.

cani, in hartie,
hartie, in paie,
fragmente, din mine,
eu, in cutii,
cutiile, in amintiri,
amintirile, intr-o barca.
barca, pe apa,
apa, in albie,
albia, intre dealuri,
dealurile, intre munti.
muntii sfaramati de degetele tale.

Uraganul

Adu-mi aminte sa nu mai fug,
Adu-mi aminte sa nu adorm.


sa inchid usa caci a-nceput sa ploua
e semnul ca se apropie.
sa bat un cui in lemnul
care imi sprijina fereastra
poate uraganul ma iarta
asa cum o face in fiecare vara.
la zeci de mile e New Orleans
si azi nu o sa aud superba creola
cum ma incanta in lacrimi de bumbac
pe note de un jazz in fum.

Un uragan cu nume de apostol.

il asteptam in casa,
deaupra beciului
ticsit cu provizii si hoarde de copii,
scartaind nervoasa din orice incheietura.
"e o napasta peste noi,
sa ne rugam!", se plange un batran
..."mai bine am mai bate un cui"
si ma indrept cu un ciocan
catre o scandura din geam.
casa ar vrea in Kansas,
incerc sa o lamuresc
ca locul e departe si
totul este doar subiect de film,
poveste cu mutanti.
si cand credeam ca nu m-asculta
deodata totul este liniste
si parca ma aud cum dorm
la patru luni, privit de mamă,
acum ma uit prin ochiul acelui lemn
si vad deasupra cer senin
o lacrima de pace, un sentiment ce tine
uniti atatia oameni, cand isi adorm in brate.
privesc pentru o clipa cerul
prin milimetri de libertate.
drumul meu inapoi spre viata,
prin intestine de uragan
a trecut fara sa stiu.
sufletul meu visa prin el.


Aminteste-mi sa te sarut,
Aminteste-mi sa te invelesc.

Biliard

o alba superioara,
facandu-i intai ochi dulci,
loveste o plinută
desi ii marturiseste
cat de mult o iubeste,
indreptand-o spre abisul
unei trairi intense.
dolofana
ar vrea, n-ar vrea...
se inroseste toata...
gandind la dragostea interzisa.
a naibii dilema!
pofta o face sa gandeasca prea mult
asa ca superioara alba
isi schimba repede stapanul
si se izbeste iubind pe alta,
supla si fara complexe,
urmand totusi sa se converteasca
la dragostea adevarata cu un imparat negru
dintr-un trib bogat, intr-o savana.
visand departe de intinderea verde.

Parabola pentru o iubire,
interzisa de canoane
sau doar un joc din vechi saloane?

e randul tau, eu am ratat.

Corabia mea

Corabia mea pluteste
pe strazi cu umbre
grabite
printre sumarele
unor vieti cu sentimente
neclare.

Corabia mea pluteste
printre castele
din sticla termoizolanta
si restaurante traditionale
cu ospatari in sandale
din plastic.

Corabia mea pluteste
pe langa parcuri
cu joggeri care in locul
unor ochelari de cal
au postituri roz pentru un meeting
si cele galbene pentru un happening.

Corabia mea pluteste
pe langa tine care cand razi n-ai timp sa ma vezi,
asa cum nici stradutele in care fug
si ma blochez
nu aud raze de luna
la margine de lume.

Cămile

Camilele aterizeaza
la margine de hamadă
in periferia din otel
a unui incredibil Alger.

astazi, ele sunt doar o masina
memorie nu mai exista
pentru vremea in care
formau binecuvantate caravane.

camila e atomica,
iar luna din noaptea araba
un alt popas spre univers
din ce in ce mai intens.

descoperiri, inventii,
colonizari si calatorii
planete noi si organisme
toate-n carusele demente.

privind in cer, la istoria in verva
un copil se impiedica
in praful unde a fost o oaza
de-un colt de lada...ciudata piedica.

n-avea de unde sa stie
in ce univers nou urma sa zboare,
cand carti cu coperte verzi si negre
o sa il duca mai departe de stele.

Primavara

cand cristalele
devin lichide
si gustul de alb
prin munti, imprastiat.

apoi, verde cu verde
se-mpinge
prin zilele
cu inima batand repede.

mai e atat de putin!

Rugaminte

ultimii pasii pe scandura,
eu sunt cauza si efectul
unei revolte
pe vasul pe care l-am iubit.

dispar, dincolo de mare.

deodata, de nicaieri,
dincolo de orizont
imagineaza-ti
cum zbor
deasupra norilor
in noaptea
dintre tine si mine.
nu am cuvinte
sa spun tot
sa scriu tot...

nu stiu...

sa marturisesc
ce vad
ce simt
sa-ti spun,
sa-ti scriu.

Tie, Doamne,
orice nume ai avea
Ti-as cere sa imi definesti spatiul
sa imi arunci o punga de aer
sa respir
solutii si puncte.
pentru ce se intampla.

as vrea sa gasesc un leac
pentru tot ce nu stiu ca simt
sau vad
sau cred
sau trebuie sa cred
nu stiu...

vreau sa ma lamuresti
de unde Iti scriu acum.

Respiratie

in fiecare dimineata
in aer rece sau cald,
al respiratiei tale,
din mici corpusculi albi,
adapostiti in plastic...
sunt prea obosit
sa incerc sa imi disting
cosmarurile.
si cu atat mai putin,
vreodata,
visele de zi sau noapte.
nu ma gandesc atunci la ele
si pentru ca stim amandoi
ca peste zi o sa-mi revin.
noi suntem doar
albume dintr-o alta viata.

te imping departe,
pumnule de pastile.
pentru ca in seara asta,
mai mult ca niciodata,
o sa-mi doresc ca noaptea
sa-mi fie biosfera
pentru o viata reala,
cea in care sper.

Fara solutii

intr-o cladire cu aerisire slaba
cu muzica din Caraibe,
fumurile ei se imprastiau
prin sala cu decoruri fade;
bateam nervos un ritm
fara sa aud note,
prin fata mea trecand
naluca unui copil mort.

privind prin dansul ei,
am mai cerut un rom.

speram ca barmanul
sa imi observe buza
cum se misca febril
si sa imi inmaneze
oficial, ceremonios,
o pusca,
de sub bar.

Cu ochii închiși

linistea vine
din ochi de vultur
adusa pe aripile vantului
cu sange si fier
din taramul celor liberi.

profesorul global
indoaie calm o harta,
pentru priviri
din piatra.

in cutii de lemn,
ne indreptam de spate
dupa o viata
traita in minciuni.
pe care le inghitim
zambind,
dorind sa fim ca ei.
desi, goluri
se adapotesc in noi.
precum bucati de plumb
in trupul unui copil din Baghdad.
de care nu stim ca a existat
si nu vom sti pana cand
nu vom pune mana la ochi
sa impiedicam curentii
sa ne orbeasca in praf.

atunci vom vedea cu sufletul.

Mimul

ziua de azi
există singură,
în lumea mea.
ziua de azi trăieste
pentru a face diferenta.

ziua de azi m-a aruncat în dus.
acolo am scăparea,
o ploaie artificială.
mă sprijin în perete
fără să-ti spun nimic
si ploaia imi spală
textura organică
din care m-ai format.
aproape că mă departam
din ziua de azi
când ceara fierbinte
mi-a înlocuit opțiunea de apă.
fără scăpare!
deodată, usile s-au blocat,
aburii mă împedică să văd.
simt cum dispar
si devin tot alb,
mumie cu inima bătând,
ore pentru mileniu.
privirea, între azi si-acum.

liniste in univers.

ce optiuni să am?
acum,
sunt doar un mim
prins intr-un cub
pe care calm îl imaginez.
as vrea să mă sufoc.
figură ireală.

un mim nu caută o usă,
ci doar să consolideze
o lume.
doar a lui.

Aseara

aseara am pandit
cand fereastra s-a deschis
aruncata de vant
fara un scop anume.
o unda de vant m-a smuls din bratele uitarii
si m-a ridicat peste oras
am aranjat lumini din strada
sa imi deseneze o godzilla.
si in spatele ei sa fug spre mare,
printre cladiri din cristal
adapostind corporatisti
incercand ca prin doua vorbe
sa isi aduca in pat
naive secretare.
sa ma lovesc de arborii
din parcuri,
sa iesim printre blocurile gri
sa pierdem orasul
sa pasim peste miristi negre
dornice sa nasca hrana.
pentru ca am in minte un chip
iar cand voi privi in sus
din stele sa ii desenez privirea
care ma urmareste
si pe care in seara asta o voi admira.
in timp ce toate ideile incercau sa se aseze
am ajuns singur pe plaja
si cum ascultam povestea unui val,
am descoperit-o, pe ea,
sarind cu flacari in maini
jucandu-se cu ele,
vechi trucuri de circar
amuzand cativa tineri.
parul ii dansa si topea aerul,
iar trupul transforma nisipul in sticla.
eu ma pierdeam in ochii ei mari
in care luceau flacarile
precum stelele din palma mea
pe care am facut-o pumn
prins in hora fluturilor
cand m-a privit adanc
m-a aruncat in viata.
pentru o secunda, pentru o clipa
pentru a saizecea parte dintr-un minut,
am alunecat pe sticla.
as vrea sa dispar acum.

Din transee

atatea intrebari
in fiecare secunda.
atata odihna,
la fiecare clipit din pleoape.
spuneau ca doare,
dar simte doar caldura
si iubirea mamei cum il inconjora.
mereu traise acolo,
in inima lui
care acum ii era grea
de atata caldura.
neobisnuit de multa.
nu stia ca
isi pierduse corpul
intre atatea ganduri
privind spre cativa nori
care se indreapta incolo,
trei linii arcuite
plecand spre zone mai calde
zburau
fara grija ororii
ce cuprinsese o parte din lume.
dar pentru soldat, intregul univers.
cerul incepea sa se roteasca
in milioane de cercuri
in timp ce omniprezenta caldura
il linistea.
"e ciudat de bine" se gandea
si cata dreptate avea!
butaforie sa fi fost,
pete din gem de visine.
intr-un transeu din acel razboi.
deodata, doi samburi de lacrima
au coborat din ochi lui,
un biet copil care privea inghetat cerul
c-un corp care nu il asculta
si voia sa plece in jos, in rece
adanc, printre viermi si radacini
si un suflet care il tragea in sus
spre norii care se urneau
precum muntii catre Profet.