Gandacii albi

gandaci albi
se desfasoara in camera
cu pereti portocalii.
se asaza in forme
de nori,
de pomi,
de macarale in cartiere,
de galaxii indepartate
de sperietori in salopete
de biblioteci imense.
apoi isi iau o pauza
sa imi deseneze chipul
cum rade.
atat de mult rade,
incat nu stiu
sa fi fost acolo, tristete.
desi nu ma opresc,
ei se reasaza
in atatea ciudate forme
de strazi
pe care nu trece nimeni.
acum au chef de blocuri
inalte pana la cer
parca au forme de scari
tinand in umbra
leagane pentru copii.
ma pierd
intre atatea
forme
si nu am sanse sa scap.
caci in seara asta,
gandacii albi
nu se opresc din pictat.

Atunci cand nu sunt

Atunci cand nu sunt,
cand nu exist
nici fiinta, nici spirit
de ce-mi fuge un gand
spre izbavire,
spre un ultim cuvant?
de ce dispare mereu,
nisipul printre maini
si lacrimile vin prea tarziu
pentru a-l face ciment?
de ce pun intrebari
in loc sa caut cuvinte
sa imi formeze raspunsuri?
sau in loc de cuvinte
ar trebui o clipa,
o idee,
o barca
fara Caron,
ci doar cu doua rame
sa ma indrept spre malul
unde ma asteapta
cel ce mi-a fost dat sa fie
paznic si cel mai bun prieten.
si de acolo sa plec
unde departe e doar cuvant,
iar eu, nisipul dintre palme,
intr-o clepsidra din sange si carne,
un om plin de dorinte.

Casa batrana

din capatul strazii
pe sub umbre de firme
peste ape false
din caldurile verii
ne priveste o casa.
batrana,
precum linia orizontului
pe verticala si orizontala
aceiasi ani,
aceleasi spatii.
caldura ne fugareste
cu miscari lente
si pasi economi
o singura scapare
din stresini ne ploua cu smoala.
o casa batrana
cu lemnul cu iz uitat
cu sau fara taine, dincolo.
acum, ea vine spre noi,
ne inconjoara peretii.
inchidem ochii
si disparem
pentru ca simtim
atata racoare
si un puternic
miros
de martipan si lapte.

Chemarea

Chemarea ta m-a facut
sa adun
colbul atator drumuri
si vinul atator hanuri.
un vin atat de dulce
in seri fara hangite
in care orbeam in stele
si la cum vom ajunge
departe,
de pamanturile astea.
Esti prezenta in gandurile mele,
Regina mea, al carei suflet
ma cucereste in esenta
in timp ce genunchii
ma sustin pentru o rugaciune.
In ziua chemarii tale
idealurile mele
si-au descoperit jumatatile.
Grupuri de preoti,
pacate in toale sfinte,
nu vor putea vreodata
sa te indrepte spre vanitatea
de a te crede o sfanta.
esti Fecioara noastra reala
un zambet cu albe aripi
intre atatia ingeri.
Regina mea,
voi cuceri
tot ce sa descopar voi putea
sa imi asum eu vanitatea
iar ochii mei vor vedea
si pentru tine, lumina mea,
taramuri noi,
si oameni goi
traind in pacatul paradisiac.
caci dupa negura din mare
exista un pamant superb
fara suspine si fara reguli,
Edenul pe care o sa il aflu
doar pentru maretia privirii tale.
si ma trezesc razand
umpland camera cu asta
facand hangiul sa tresara
si sa duca mana la spada
crezand ca demonii au cucerit
o parte din avutul lui.
Iar colbul mi se va aseza din nou
peste cal si peste trup
caci chemarea ta
a trecut pe deasupra padurilor,
a dealurilor,
a campurilor cu maslini;
desherturi si mlastini,
prin ochii unui copil,
si strigatul unui soim,
pe sub pietrele unui oras,
sub dalta unui fierar,
sub pana unui notar,
prin sabia unui hidalgo,
printre rotile unei carutze
si s-a agatat de stele
in noaptea de vara in care
visam fara sa stiu, la tine.

Primavara

Mi-a definit primavara
adunarea unor copaci
acolo unde se-nchina padurea
la inceputul unor munti.
iar cantecul lor
mi-a ramas lipit
pe foita timpan
care si-acum rezoneaza
din notele linistii pe portativ.
Primavara m-a privit calma
fara sa scoata vreo vorba
atingandu-si scopul, caci...
am inteles ce trebuie sa-ti spun.

Corbi

Inchid ochii mereu
si vad aceeasi imagine
sau, mai mult de-atat,
cred ca acolo vietuiesc.

E stolul de corbi ce trece pe deasupra mea
si cand, pierdut, obosesc
cu privirea sa il urmaresc
aproape dispare dupa cerul nuantat.
(in ce crezi?)

Unde ma aflu este intrebarea ta
a celui sau celei ce vrei sa stii povestea;
povestea unei trairi pe care o vad
atunci cand inchid ochii mereu.

Stolul de corbi pluteste mut
si tocmai asta imi da fiori
sa nu aud ce vor
sa stiu care le este drumul.

Ce vor sa prevesteasca in noapte
ce suflete sa culeaga
poate acum voi fi eu
cel ales sa fie suit la cer.

Nu te uita in spate
cativa s-au transformat in sare
imprastiati de vremuri
incalcand sistemul.

Si corbii au tresarit
cand m-am decis sa te intreb
(in mine)
unde incepe taramul nesfarsit
si unde se sfarsesc urmele de pasi.

Si corbii inca pluteau deasupra mea
cand din gropile Purgatoriului
au iesit amintirile noastre
si m-au reasezat in paginile cartii mele.

O carte cu mii de povesti
legende batrane cu corbi
care ne prevestesc
visele ce ne urmaresc.
(mereu)

Nisip si degete

nopti cu norii albi
brize printre degete
care ies dintr-un nisip
cenusiu pana spre ponton.
stele deseneaza
galaxii si alte lumi
priviri spre noi
dinspre zeitati
sau o singura
mare entitate
care ne-a trimis
sa indeplinim un rol
sa jucam o scena
sa abordam dileme
si sa alungam raspunsuri.
iar degetele imi prezinta decise
ideea unei clepsidre.
(as vrea sa o distrug!).
ultimele batai de inima
o inima comuna,
un suflet pe care-l vom
renega.

pentru ca.
pentru ca exista mereu
motive si cauze.
si scuze.

in seara asta ne este teama
de ce-am fi putut sa reusim
sa cucerim
sa impartim
sa desenam
prin nisip.

Dintotdeauna

cand ma trezesc
in zgomotul sec
pe care in primele zile
il comparam cu aplauze
eram eu, eu, eu!
pe scena vietii
atat de natang,
dar atat de vesel...
dar,
nu era nimic din asta,
ci, iata, doar o imagine
in unde alfa sau beta...
daca ai stii ce erau
iubita mea, Renee,
erau usi...
cateva usi..
care se inchideau si se deschideau.
si eu ma trezeam
nauc si optimist
intre ele.
in genunchi, obosit
desenat pe pardoseala
din ganduri pentru tine, Renee...
sa intru sau sa ies
prin ele?
ce dilema avem, iubita mea...
unde ma vrei acum,
dincolo de usi?
sa fim un desen preistoric pe-o pestera
sa cutreieram milenii
sa nastem intrebari
si bucati de ipoteze.
sau doar un gand
in capul unui nebun
ce visase prea mult
pe malul inalt al unei mari
din adorabila Irlanda?
Renee, frumoasa mea,
incotro sa calatorim?
spre memoria necuprinsa
sau spre gandul ca un punct?
as vrea sa nu ma intreb acum
sa nu fiu nevoit sa aleg
ce usa sa apuc,
de care sa ma tin
ca de ultima clipa din viata
caci viata mea
e-o clipa pentru tine...
o, da..tu stii...
ca viata mea
e in mirosul parului tau
in fiecare dimineata,
dintotdeauna,
de cand e lumea,
iubita mea, Renee.

Dorinte

priveste-ma, loveste-ma,
arunca-ma si prinde-ma
ca sa ma izbesti,
din nou,
de zidul temererilor tale.
nu ma auzi cum rad?
nu te miri ca tac?
inghit culori
precum circarii
focul,
sabiile si zilele.
in captivitate,
intr-o lume
nesigura cu visele.
pe care o luam ca atare
si radem cu maini in aer
apucati de patima
unor vieti bolnave.
ajuta-ma...opreste-te...
sa imi sufli in panzele corabiei
pe care
nu o mai pot carmi.
caci calea
e spre mine, spre sufletul
pe care il arunci
in groapa
amintirilor care rasufla in jar.
ajuta-ma...sa dispar,
ofera-mi libertatea..
nu pot sa ma tangui,
caci urlu in inchisoare;
privesc spre stelele libere,
in cusca unui monstru
din alte lume necunoscute
sufletului de copil.

Miros de alge

Decor atat de simplu,
istorii rigide si fara culoare
care au nascut orasul tau
orasul care pleaca in lume
fara sa aiba un suflet.
privesc spre tine
cum te uiti prin mine
si fiori ma trec
parca ma transform!
sau asta am fost mereu...
continui sa privesti prin mine
sa arunci in laturi
fragmente din noi
bucati din mine.
preocupata sa lovesti
nu vezi cum bucatile
se reunesc.
formand o forma ciudata
nici om si nici fiara
nici spirit si nici masina.
privind de undeva de sus
iti smulg privirea
cu maini moarte
si reci,
cuprinse de mirosul
algelor descompuse.
acolo unde mi-am regasit
calea si drumul
cum sa imi reasez clipele
sa imi provoace un zambet
din suflet.
si mainile mele
sa iti smulga
ultima clipa de viata
sa te infiori de briza mea
venita dinspre aripile-mi
intunecate
precum un vis
trait de mine atatea milenii.
un vis ignorat de cauze
un vis teribil pe care l-am trait
pana am inceput sa miros a alge.