Chemarea

Chemarea ta m-a facut
sa adun
colbul atator drumuri
si vinul atator hanuri.
un vin atat de dulce
in seri fara hangite
in care orbeam in stele
si la cum vom ajunge
departe,
de pamanturile astea.
Esti prezenta in gandurile mele,
Regina mea, al carei suflet
ma cucereste in esenta
in timp ce genunchii
ma sustin pentru o rugaciune.
In ziua chemarii tale
idealurile mele
si-au descoperit jumatatile.
Grupuri de preoti,
pacate in toale sfinte,
nu vor putea vreodata
sa te indrepte spre vanitatea
de a te crede o sfanta.
esti Fecioara noastra reala
un zambet cu albe aripi
intre atatia ingeri.
Regina mea,
voi cuceri
tot ce sa descopar voi putea
sa imi asum eu vanitatea
iar ochii mei vor vedea
si pentru tine, lumina mea,
taramuri noi,
si oameni goi
traind in pacatul paradisiac.
caci dupa negura din mare
exista un pamant superb
fara suspine si fara reguli,
Edenul pe care o sa il aflu
doar pentru maretia privirii tale.
si ma trezesc razand
umpland camera cu asta
facand hangiul sa tresara
si sa duca mana la spada
crezand ca demonii au cucerit
o parte din avutul lui.
Iar colbul mi se va aseza din nou
peste cal si peste trup
caci chemarea ta
a trecut pe deasupra padurilor,
a dealurilor,
a campurilor cu maslini;
desherturi si mlastini,
prin ochii unui copil,
si strigatul unui soim,
pe sub pietrele unui oras,
sub dalta unui fierar,
sub pana unui notar,
prin sabia unui hidalgo,
printre rotile unei carutze
si s-a agatat de stele
in noaptea de vara in care
visam fara sa stiu, la tine.