Credinta

Alege un Dumnezeu sa te invete sa iubesti
Un Shinto sa poti crede in munti
Un Allah sa iti dea intelepciunea
Un Buddha sa iti ofere pacea

Alege sa deschizi fereastra
cand ploua dimineata,
caci sunt lacrimile ingerilor
ce zboara in cerc deasupra oraselor.

Alege sa zambesti cand totul se prabuseste
in idei neintelese, precum implozii neprevazute
atunci, inghite in sec tone de praf
muntii care vor fi cazut in timp ce tac.

Alege sa privesti in sus
cand orice gand te trage in jos.
Alege sa speri cand lacul luceste
dar in noapte, el nu ne oglindeste.

Alege sa stai pe un scaun
intr-o camera fara mobila
unde sa ai curaj sa te privesti
in suflet, atunci cand nu ai oglinzi.

Alege sa stai pe marginea unui pod
si sa arunci cu pietre in rau,
crezand ca ele vor pluti departe
dar amintirile ranesc daca nu le privesti in pace.

Ultimul drum

ultimul drum e cel mai lung
pentru ca atunci,
linia neintrerupta e cea care te conduce
apasat
si atat de repede
spre cunoasterea deciziei.
ultimul drum cand stii prea sigur
ca iti va spune
privind prin tine
ca dinspre ea
totul e gata
si-atunci o amintire pluteste
urmata de altele, si altele, si altele
in mici capsule pierdute-n spatiu.
ultimul drum e cel mai lung
atunci cand trebuie sa pleci
sa conduci o parte din suflet
spre ultima iesire
pe drumul care duce mereu
spre muntii fara varfuri
unde domneste Hades.
ultimul drum e cel mai lung
atunci cand stii ca vei fi martor
la lacrimi de mama ce-si ingroapa
lumina
la urlete pierdute in glod
priviri care nu vor sa mai existe
atunci si pentru vesnicie.
ultimul drum e fara sfarsit
pentru ca el ne va calauzi
prin padurile de brazi
sa ne sfarsim.
si pentru ca noi doi, acum,
suntem.
doar colb de amintiri.

La marginea lumii

stand la marginea lumii
cautam in zare
prin ceata spre un vas
care sa te poarte departe
departe de mine
si de tot ce am fi vrut sa fim.
apoi, cu ochii inchisi
si respirand trecutul
cautam o barca sa ma treaca raul
sa ma duca departe,
departe de tot ce am visat
in nopti cand eram
doar noi pe pamant
ultimele doua suflete
care asteptau sa vina
in soare, o dimineata.
asteptand la marginea lumii
stand pe marginea Pamantului
priveam spre cerul
de deasupra norilor.
Priveam in jos...
parca e o oglinda
nimic nu este real
nu stiu de ce nu pot sa cad.
Poate ca nu vreau
Poate ca am gasit ceva
ce ma tine lipit
de marginea Pamantului.
si ma rugam la tine
Mare Spirit
al tuturor lumilor
pe care le stim
sau le dorim.
O, Mare Spirit
as vrea sa devin un vultur
viziunea unui vraci,
desen pe un totem Navajo.
aflat la marginea lumii
sa imi iau zborul
spre ganduri care putesc departe.
sa imi ridic aripile
si sa imi cuprind pamantul
sa ma las in calea
curentilor Marelui Vant Sfant
care ne-a adus aici.
o lume nedorita
o lume fara ceața
o lume in care sa credem.

Omul care dispare

de ce dispari mereu
omule la care tin?
de ce dispari atunci
cand nimeni nu vrea
sa ne faci cu mana
din autobuzul vechi.

vechi de cand exista viata
si etern pentru noi toti.

de ce dispari mereu,
prezenta care ne bucuri
om care ne umpli
zilele triste si noptile reci.

de ce trebuie sa fii tu acela
care plateste ultima moneda?
de ce nu il poti pacali
pe batranul si neobositul Caron?

de ce dispari mereu,
omule la care tin,
inainte de a iti spune eu
ultimele cuvinte
iar tu sa-mi dai un sfat
pe care sa il tin in pumn?

de ce dispari mereu,
sufletule pe care il iubesc
inainte de a iti spune
cuvantul fermecat
care deschide porti
spre lumile nevazute
pe care le-am visat de mana.

de ce dispari mereu
omule la care tinem,
inainte de a ne aduce
un ultim zambet
de a ne spune un cuvant
cu zeci de intelesuri
altul, pentru fiecare din noi.

poate ca dispari
pentru ca-n lumea de langa
este nevoie de lumina ta
sa le-aduci un zambet prin glumele tale
sa retraiesti cu a ta minte.

si vrem sa credem ca este o lume
pentru ca nu vrem sa stim
ca tu te pierzi de tot
iar noi te vom urma
curand, in nicaieri.

exista o alta lume?

Caldura

Caldura apasatoare
si mai mult poate
pentru ca de ieri
trotuare se topesc
si aluneca amagite
spre intestinele Terrei
batrana doamna
care sufera
de zeci de ani
de-o boala crunta.
valurile de asfalt topit
trag dupa ele
garduri si sosele
cabluri si cu stalpi
pensionarii neatenti
masini parcate aiurea
si cainii fara lesa;
copii fugind de mame
si muste degustand
atent
fructe decazute
si cateva urme
dupa cainii fara lesa.

Monstrii

Monstrul iesea spre seara
Cand caravanele de angajati
Se intorceau agale
spre corturi inalte si lungi.

Se strecura printre masini
se agata de roti
si era purtat in zone
unde isi desavarsea menirea.

Era invizibil, desi urat fizic
pentru cine il putea vedea
era un spirit din trupuri mici
ce nu apucat sa vada lumea.

Trupuri din suflete inocente
ce au fost prea repede chemate
sau fara remuscare aruncate
dupa ce au aparut in toalete.

Embrioni sau copii in miniatura
toti au cutezat sa spere macar o clipa
ca vor pleca in lume
cand colo, s-au afundat in cateva canale.

O crima e o crima,
dar monstrul le razbuna
caci el este compus
din orice astfel de produs.

Organisme nedorite
din drame intamplate
printre lacrimi si sange
prostie si nebunie.

Acum monstrul se razbuna
bantuind prin vise
si aruncand in aer
sperante si destine.

Se plimba intre camere
ca un criminalist paseste
aruncand blesteme si glume
peste cei din dosarul cu crime.

Oamenii isi termina somnul
femeile urla spre geamuri
copiii vii se tanguie in vis
peretii tac si vor dreptate.

Iar spre dimineata,
sta in fund, in cea mai urata camera
si devoreaza un suflet, tacut
avand in brate confiscat, un trup.

Noi doi

aseaza-ti mintea pe perna
si cuprinde-ti somnul in palme.
aseaza-te si tu pe-o parte ca sa respiri mai bine
sa nu produci insomnii peretilor si mie.

adormi acum usor,
deschide usa momentelor
de peste zi, de peste noapte
si uita ca acum esti atata de departe.

pentru ca nu esti unde crezi
esti mai aproape decat speri
sa fie mult mai simplu
sa putem fugi de noi, in negru.

suntem atat de unici
uniti, intr-o suflare, o stim atat de bine;
iar vreau ca dimineata ai tai ochi
sa-i vad in ceata, simtind infinitate.

as vrea sa fim o minte
un creier, un lant de nervi
sa fim erou Kabuki
o umbra din doua palme.

un teatru din tacere
scris in sute de cuvinte
spuse in cateva jocuri
de neguri si lumini.

Dragon

Aş vrea ca-n dimineata asta
Metroul sa nu opreasca
Sa treaca nepasator prin statii
Sa-si sperie pasagerii
Sa alerteze toti sefii.
Sa fie un zmeu de metal
Ce cutreiera pamantul.
Sa fie dragonul meu
Eliberat de chingi
Reptila din povesti
Cu care plec sus,
atat de sus.
Sa ma treaca de nori
Oriunde ar fi cald
Sa ma arunce in cer
Apoi sa cad,
sa cad
Pana uit motivele.
Si sa ajung teafar
De unde am plecat
Zambindu-i cu substrat
Razand apoi, intreg
De gandul ce a fost.

Soferul de taxi

"o comanda pe Delfinilor
cine o onoreaza?"
batranul sofer de taxi
tragea insetat din pipa
se aseza in scaun
si apasa tocitul buton:
"eu, centrala,
cel mai batran sofer de taxi"
si porni sa schimbe agale
viteze si sosele.
pasagerii intrau pe usi
si ieseau pe geamuri
un flux continuu
de zeci de ani.
impersonal cu mii de oameni
batranul sofer isi continua traseul
suflete pierdute sau regasite
isi marturiseau pacate
sau fapte bune, uitate.
fumuri de tigara
oameni vorbind de-o boala
sau fragmente de voma.
in vremuri adormite
nu si uitate,
primise o comanda
pe Lalelelor
si o cunoscuse
intr-o seara de primavara
cu aroma de tei.
ce ar fi putut primi pe Bisericii
decat taine ale mortii sau vietii?!
in alta zi, pe Primaverii
primise vestea despre primul nepot
iar, astazi pe Delfinilor
simtea puteri de tanar.
si respira din nou
aer respins din gudron.
cand un harsait porni
si vocea scrasni
"o comanda pe Cornutelor,
un client grabit"
"ma duc eu, doamna,
ca sunt aproape"
si batranul taximetrist porni
avand parbrizul ecran
cu imagini din viata,
o scena de papusi.
cand lumini si umbre
ii umplura spatiul
"un mare jeep"
aveau sa spuna
ca l-a lovit in plin.

sfarsitul unui batran taximetrist.

Un templu

Acum se implinesc
mii de ani de cand
mi-am demonstrat ca pot.

Am intrebat druidul
ce-as putea sa fac
sa imi arate ea, bunavointa
sau macar un zambet magic.

Dar ce voiam sa fac?
voiam sa ii arat ca pot schimba in bine
destinul, iar apoi sa stapanesc
soarele si luna.

Am descoperit si locul
acolo
luna plina
ce vegheaza pe-un deal
ii deseneaza forme,
il implica in vraji...
druizii se aduna si cersesc putere
din astre
Si din noapte.

Acum, unul din ei
se afla in fata mea
iar eu, ii ocolesc privirea
nu pentru ca as vrea
ci pentru ca eu am un vis
ce trece peste ani
peste dealuri cu celti magi
peste mari si tari
peste "adevarate" religii.

Pentru ea am hotarat
sa fac un loc nemaivazut
un loc unde luna
sa imbratiseze dealul
si-apoi, intreaga lume.

Si in momentul acela
sa stie ca ea e stapana
lumii vazute
si a celei disparute
si a trecerilor dintre ele.

Am cutreierat cariere
am ciopartit monoliti si pietre
am proiectat din ei, un templu
sa prind acolo luna
primele si ultimele
raze de soare
pentru tot restul vietii.

Acolo, eu sa stapanesc lumina
si sa ii fac sufletului ei un loc
de unde sa se simta
stapana a intregii lumi
vazute, visate sau disparute.

La malul marii

Batai de inima imi suna
sunt lovituri de tun din mare
serbeaza un taram recent
sau ne ataca portul.

Scriu aceste randuri
si ceara imi pune piedici
lacrimi solide pe pergament
incerc sa gasesc un drum.

Trebuie sa scriu,
as vrea sa ii spun
ca visul e real
iar realitatea, inexistenta.

Ca trebuie sa imi culeaga
mainile imprastiate in port
care cauta solutii
venite de peste mari.

Bataile se imprastie in minte
nu pot sa le disting
as vrea sa le ascult
si sa gasesc un drum.

Solutii, venite din nimic
Revolutii, aparute pentru nimic
trebuie sa scriu, un rand sa las
sa stim ca acum nu trece in van.

Acum...acum nimic nu este
si pare a fi furtuna
as vrea furtuna si nu razboi
pentru ca pelerinii au nevoie de port.

Opaitul moare, in nori de fum
incerc sa ard cuvinte mii
si totusi sunt cateva.
restul, somnambule, se lovesc uimite.

Ar trebui sa ma abat la alchimist
sa ii cer formule
sa il implor pentru solutii
pentru care au disparut popoare.

Marea e aproape, aproape ii degust salinul
orele sunt devorate de limbi de orologiu
lemnul nu mai scartaie
un colt cu umbre ma vrea putin.

Sa dorm pana la dimineata
sa ma trezesc din realitate
si sa plutesc in vis
pentru dorinta mea dintotdeauna.

O sa absorb intreaga mare
si o sa parasesc orasul.
acum, bataile au amutit...
poate adorm la tine-n brate.

Bile de sticla

Ma aflu in camera cu zeci de rafturi
pe care bile din sticla
mediteaza linistite
odata, au fost si lacrimi.

Lacrimile sunt bile de sticla
ce au cazut cascade
in nopti si zile cu soare
pe care nu il puteam vedea.

Ma plimb printre rafturi
si fiecare spune ceva
fiecare sfera lucind
fiecare cristal.

Deodata le-am aruncat in sus
sa incerc destinul
un gand absurd si inutil.
am provocat declinul.

Un zgomot fara sfarsit
un cantec de sirene
se sfarama muntii
unii vor rade, altii vor plange.

Caci totul e circul nebun
care petrece orase
cu clovni si saltimbanci
opreste-mi nebunia!

"De ce ai facut-o?"
"ce te-a impins?"
"ce gand obscur,
ce joc de umbre?"

Acum cad bile. si se sfarama.
raman descumpanit
incerc sa le adun
si sa le refac. dar pot?

Cum oare pot plati
un pret al rascumpararii
sa scap de vizite in salonul
unde senzatiile se misca in gol?

As plati c-un cantec sa intorc timpul
sa pastrez fiecare clipa
sa o impietresc intr-o bila de cristal
sau intr-o lacrima de sticla.

Iar la final, in ropot de aplauze
sa le strang intr-un muzeu al vietii
al sufletelor care au fost
si visez sa ramana un tot.