Fiara

ai vazut nopti in care
lumina sangelui
iti bucura sufletul.
nopti in care coltii
iti muscau din buze
nerabdatori sa sfasaie
sa smulga bucati de carne
si sa le arunce in laturi
pentru a ajunge la vase
la oase si cartilagii.
sa atingi cu coltii
esenta insasi a vietii
caldura trupului,
cat mai adanca.
atat de dureroasa.
sa te izbesti de os,
fiorul acelei secunde
sa iti acapereze nervii
sa iti cabreze cortexul.
sa te opresti din atacul
asupra carnii si a vietii
si sa urli, pana in luna
si pana in sufletul omului
pana in abisul cel mai intunecat
al campurilor si al padurii.
de unde omul isi va pretinde legende
din care iti va folosi puterea
pentru a isi speria dusmanii.
si dupa sute de ani
cand isi va fi consumat razboiul
tu vei disparea
cand intunericul va disparea.
cand brazde de lumina
vor cutreiera padurea
aduse de
glasuri care nu cunosc legende,
povestile cu spaima intunericului.
glasuri care nu au visuri.

acum, infige coltii
si cucereste viata.
respira mirosul mortii,
degusta fantana de sange.
nu asculta,
iubita mea fiara,
ce-si sopteste o buha
care se va reincarna
in randuri de cuvinte
absurde.